
Proiectul de lege va permite protecția eficientă a persoanelor a căror drepturi au fost încălcate și va acoperi un gol din legislația tarii noastre. De asemeni va oferi protecție împotriva discriminării în baza temeiurilor prevăzute de standardele europene și internaționale. Conform noii legi, va fi creat un Consiliu pentru prevenirea și combaterea discriminării, abilitat să sancționeze persoanele sau organizațiile care întreprind acțiuni ce vor ieși din normele legale.
Organizația și-a anunțat intenția să sprijine în continuare consolidarea tututor aspectelor ce țin de implementarea normelor internaționale în domeniul egalității și non-discriminării în Moldova, astfel să contribuie la realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului pentru toți cetățenii și toate grupurile din Moldova.
Acest mesaj vine pe fondalul nemulțumirilor din partea organizațiilor religioase, care încearcă să blocheze adoptarea acestei legi de către Parlamentul Republicii Moldova.
Janosh
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu