Cod penal impotriva homosexualilor

In Burundi a fost promulgat un nou cod penal. Acesta prevede sanctiuni penale cu privatiune de libertate de la 3 luni pana la 2 ani pentru relatiile homosexuale. Potrivit AFP, secretarul de stat pentru Drepturile Omului din Franta, Rama Yade, a condamnat aceste actiuni printr-un comunicat de presa.

"Daca el contine anumite clauze ce tin de respectarea Drepturilor Omului pe care eu le salut, acestea sunt abolirea pedepsei capitale si eforturile de a reduce violentele asupra femeiei, atunci imi expim ingrijorarea ca noul cod introduce sanctiuni penale impotriva relatiilor intre persoane de acelas sex. Acest lucru contravine declaratiilor internationale pentru care a contrasemnat Burundi" a declarat D-na Yade in comunicat.

Human Rights Watch si alte 62 de asociatii pentru drepturile Omului, printre care se numara si Amnesty International, au condamnat deja acest Cod care a fost promulgat pe 22 aprilie anul curent de catre Parlamentul din Burundi. Autoritatile acestui stat au confirmat aparitia acestui Cod, insa tema nu a fost supusa unei dezbateri publice pana in prezent.

Janosh, sursa AFP

“Credintele religioase sunt adesea utilizate pentru a justifica discriminarile”

Ambasadorul Frantei la Bucuresti a enuntat un mesaj de incurajare participantilor de la GayFest ce a avut loc in capitala romana, saptamana trecuta. Franta a recunoscut ziua de 17 mai ca zi internationala a luptei impotriva homofobiei. Aceasta zi este ocazia de a ne aminti ca toti barbatii si toate femeile trebuie sa beneficieze de acelasi respect, oricare ar fi orientarea lor sexuala.

Homosexualitatea exista la toate popoarele, inca de la inceputul istoriei umane. Obiceiurile si traditiile, moralitatea, evolueaza constant de-a lungul timpului. Cultura si traditia nu pot justifica privarea indivizilor de drepturile lor fundamentale, pe temeiul orientarii lor sexuale.Este de datoria Guvernelor sa isi calauzeasca populatia si de datoria Parlamentelor sa dea legi drepte si nu sa se multumeasca sa urmeze opinia publica. Se intampla adesea astfel, cum s-a petrecut in cazul abolirii pedepsei capitale. Este, de asemenea, si cazul orientarii sexuale. Guvernele trebuie sa organizeze campanii de sensibilizare si sa faca sa evolueze dreptul pentru a convinge populatia sa respinga anumite practici incompatibile cu respectarea drepturilor omului.Prin natura sa, respectarea drepturilor omului, care se aplica tuturor categoriilor populatiei, nu dauneaza cu nimic drepturilor fundamentale ale celorlalte persoane.

De exemplu, dreptul la casatorie al unui individ nu este afectat de legalizarea homosexualitatii. Persoanele LGBT au dreptul sa se bucure de totalitatea drepturilor omului, fara nici o discriminare. Toate drepturile omului se aplica persoanelor LGBT, dar unele dintre acestea capata o importanta deosebita in situatia lor: - Dreptul la protejarea vietii private este esential in masura in care orientarea sexuala si identitatea de gen apartin vietii private a indivizilor.

- Libertatea de exprimare este cruciala pentru ca persoanele LGBT sa poata pleda in favoarea incetarii oricarei violente sau discriminari flagrante. Libertatea informarii si a exprimarii este necesara atat pentru obtinerea de informatii de la alte persoane in legatura cu organizarea campaniilor in favoarea respectarii drepturilor omului, cat si pentru a obtine informatii medicale si sociologice necesare pentru ca persoanele sa se poata proteja pe ele insele (in special in ceea ce priveste campaniile de lupta impotriva HIV/SIDA). Libertatea de asociere este necesara persoanelor LGBT atat pentru a infiinta organizatii care sa lucreze in favoarea auto-asistentei si a egalitatii, cat si, mai ales, pentru manifestarile publice.

- Credintele religioase sunt adesea utilizate pentru a justifica discriminarile. Cu toate acestea, libertatea religioasa garanteaza indivizilor dreptul a-si manifesta credintele doar in masura in care acesta nu conduce la limitarea drepturilor fundamentale ale altor persoane. In acelasi timp, respectarea drepturilor persoanelor LGBT nu implica nici cea mai mica incalcare a libertatii religioase a unor terte persoane.

Cum trateaza Biserica dependentii de droguri? ATENTIE IMAGINI SOCANTE!!!

Scandal de proporţii în Serbia, după ce o revistă a dat publicităţii o înregistrare video şocantă de la un centru pentru reabilitarea dependenţilor de droguri. Pacienţii sunt bătuţi fără milă, ca parte a programului de reabilitare.



În imagini, un tănâr este lovit în repetate rânduri cu o lopată, apoi pocnit în faţă cu pumnii şi picioarele. Un fost pacient, internat în acest centru, a dezvăluit că astfel de bătăi sunt la ordinea zilei şi fac parte din tratamentul dependenţilor de droguri.

Centrul în care s-ar fi întâmplat toate acestea este administrat de Biserica Ortodoxă Sârbă, care nu a făcut deocamdată niciun comentariu. Un responsabil din conducerea instituţiei a precizat doar că este nevoie de o mână forte pentru a-i ţine pe pacienţi sub control. După difuzarea înregistrării video, autorităţile sârbe au deschis o anchetă.

Sursa Realitatea.Net

Romania: Homosexualii au defilat, astăzi, pe străzile Capitalei, în cadrul Marşului Diversităţii

Controversatul Marş al Diversităţii, dedicat apărării drepturilor minorităţilor sexuale din România, s-a terminat, în jurul orei 18:15, chiar dacă era programat a se finaliza la ora 19:00, fără a se înregistra vreun incident, conform reprezentanţilor Poliţiei şi Jandarmeriei.



"Singura diferenţă a fost că traseul a fost mult mai scurt decât în anii trecuţi, ceea ce a reprezentat un avantaj pentru noi, pentru că au fost eliminate anumite puncte de vulnerabilitate", a declarat Marius Militaru, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române.

În jur de 150 de persoane au dat startul, în jurul orei 17:15, Marşului Diversităţii, desfăşurat pe traseul Bulevardul Unirii, Piaţa Constituţiei, Bulevardul Libertăţii, Parcul Izvor, până la încheierea manifestării înregistrându-se în jur de 200 de participanţi.


700 de jandarmi şi 190 de poliţişti, printre care şi poliţişti de la Serviciul de Poliţie Canină, au asigurat ordinea publică pe timpul desfăşurării Marşului la care s-au aşteptat aproximativ 500 de participanţi.

Acţiunea face parte din GayFest, festival organizat, pentru al şaselea an consecutiv, pentru sărbătorirea şi recunoaşterea diversităţii.

Prin GayFest, Asociaţia Accept doreşte să atragă atenţia asupra drepturilor comunităţii LGBT - lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali. "Tema marşului, ca şi anul trecut, este parteneriatul civil. Dorim să atragem atenţiei asupra faptului că, în România, nu există egalitate în drepturi pentru toţi cetăţenii acestei ţări. Dorim, de asemenea, să creştem vizibilitatea comunităţii LGBT", a precizat, pentru NewsIn, purtătorul de cuvânt al asociaţiei ACCEPT, Bogdan Istrate.

Potrivit celor de la Accept, GayFest este, în primul rând, un eveniment al comunităţii LGBT, însă la manifestare participă, în fiecare an, multe persoane heterosexuale care susţin drepturile minorităţilor sexuale.

La ediţia din acest an a Marşului, au fost invitaţi şi trei reprezentanţi ai Parlamentului European, respectiv Michael Cashman (Marea Britanie, membru în Comitetul Executiv al Partidului Laburist), Hélene Goudin (Suedia), Michel Teychenne (Franţa, Partidul Socialist).

Anul trecut, la Marşul Diversităţii au participat în jur de 300 de persoane şi nu s-au înregistrat incidente. În 2007, marşul din cadrul Gay Fest s-a soldat cu incidente în urma cărora cinci dintre cele peste o sută de persoane reţinute de Poliţie s-au ales cu dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri, iar alte 50 de persoane au fost amendate. La marşul de anul trecut au participat aproximativ 500 de persoane, şase dintre acestea reclamând că au fost agresate.

"Deja ne-am obişnuit cu cel puţin o contra-manifestaţie, dar nu avem nicio informaţie concretă cu privire la vreo manifestaţie de acest gen în acest an", spun cei de la Accept.

În România, una dintre probleme majore ale minorităţilor sexuale este, potrivit Accept, îngrădirea dreptului de a încheia parteneriate civile care să ateste, legal, libertatea ca două persoane de acelaşi sex să convieţuiască şi să aibă drepturi similare cuplurilor căsătorite.

"Am convenit în unanimitate, în comisia juridică, să adoptăm un articol care să prevadă că o căsătorie poate exista doar între un bărbat şi o femeie. Suntem o ţară eminamente creştină şi România nu poate accepta o căsătorie între homosexuali. Acest lucru a reieşit şi din discuţiile avute cu Biserica şi cu societatea civilă, şi sub acest aspect am făcut un lucru foarte bun", a declarat Daniel Buda, preşedintele Subcomisiei parlamentare de elaborare a codurilor din Justiţie.

În prezent, căsătoriile cuplurilor de acelaşi sex sunt recunoscute în Marea Britanie, Spania, Belgia, Olanda şi Norvegia, iar parteneriatele civile - în Andorra, Croaţia, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Islanda, Irlanda, Luxemburg, Norvegia, Suedia, Cehia, Slovenia şi Ungaria.

sursa Realitatea.Net

Qoudouss despre "Homofobia bisericeasca"

În zilele trecute am vãzut un «Apel Cãtre Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române», cerând ca mai-marii popimii sã se împotriveascã fãtis evenimentului Gay Pride, fãcând slujbe pentru "vindecarea bolnavilor" si protestând împotriva «cãsãtoriei homosexuale» (sic!) si împotriva «asa-ziselor "familii" homosexuale» (sic!), care ar «creşte copii în mediu imoral». Acest apel strigã sus si tare împotriva «patimei Sodomei si Gomorei», numit si «sodomie», «viciu», «smintealã», «urâciunea pustiirii».

Pe de altã parte, minune nouã, «homosexualii încearcã sã-i determine pe ceilalti membri ai societãtii sã devină pãrtasi la patima lor» (sic!). Autorii manifestului vreau sã apere familia si «Sfânta Tainã a Cununiei».

Nu e prima datã când popimea si alte suflete "made in Athos" îsi aratã homofobia. Din anii trecuti cunoastem procesiunile cu icoane purtate de femei cu higeab, ecteniile pentru "vindecarea sodomitilor", pancarte homofoabe tinute de prunci ce încã n+au ajuns la vîrsta priceperii, îndocrinati de pãrinti fanatici.

E vorba despre douã lucruri. Pe e o parte, homofobii crestini învãlmãsesc din adins lucrurile, iar pe de alta se dau pe sine drept pildã de familii crestine. Mai jos vom vorbi despre aceste douã lucruri.

1. Calomnia.

Închipuiti-vã o persoanã care sã vorbeascã despre «patima nemtilor», despre «nemtie», si care ar cataloga Forumul German drept adunare hitlereascã, care «încearcã sã-i determine pe ceilalti membri ai societãtii sã devină pãrtasi la patima lor». De bunã seamã, asemenea propuneri ar cãdea sub mâna legii civile. Dar când e vorba de o ceatã de persoane (cari pe deasupra vin cu crucea în frunte), cari bagã gayii în oala viciului si a violului, nimeni nu intervine.

Haideti sã luãm lucrurile rînd pe rînd. Ce e "sodomia"? E un cuvînt nãscocit în secolul al XI-lea de cardinalul Petru Damian. Despre ce e vorba? În Biblie, în Geneza, capitolul 19, e vorba despre trei strãini, oaspeti ai unui om numit Lot. Textul spune cã «locuitorii cetãtii Sodoma, tot poporul din toate marginile; de la tînãr pânã la bãtrân, au înconjurat casa», amenintând cu douã lucruri: a-i cunoaste si a le face rãu. Douã lucruri sunt de subliniat. În primul rînd, din text reiese cã rãufãcãtorii erau nu numai bãrbati, dar si femei (pânã în ziua de astãzi, încã n-am auzit de vreun oras unde 100% din locuitori sã fie bãrbati, exceptiune fãcând numai Muntele Athos). În al doilea rînd, nu stim ce anume aveau de gând sã le facã strãinilor: în cel mai fericit caz, sã le dea o mamã de bãtaie si sã-i dea afarã, în cel mai rãu caz sã-i ucidã, într-un caz mijlociu, sã-i violeze. Haideti sã rezumãm: trei strãini primesc ospitalitate de la un locuitor; apoi o ceatã de bãrbati si femei asediazã casa, cu gândul de a-i bate/viola/ucide pe acei strãini. În principiu nici n-ar trebui sã presupunem violul, dar o facem, datoritã unui episod asemãnãtor, din Judecãtori 19, unde locuitorii orasului Ghibeea asediazã casa unui primitor de strãini, dupã care violeazã douã femei.

Credem sau nu în Dumnezeu, episodul respectiv e o paginã din literatura universalã. A lua acea paginã din literatura universalã, si pe baza ei a numi gayii «sodomiti», acuzându-i de «patima Sodomei», înseamnã a-i acuza pe toti gayii de violentã, viol si omor. Aceasta e o calomnie, iar a aduce o asemenea calomnie la adresa întregii comunitãti GLBT mi se pare un act deosebit de grav! E nu numai calomnie, dar si incitare la urã.

Homofobii crestini mai folsesc la adresa gayilor si sintagma «urîciunea pustiirii». Aceasta e folositã în Biblie doar de trei ori: în Daniel 9:27 e vorba de Antioh Epifan punând idoli în templul din Ierusalim; iar în Mateiu 24:15 si Luca 21:21, Iisus vorbeste despre distrugerea Ierusalimului de cãtre Romani si, potrivit anumitor comentatori, despre venirea lui Antichrist. Încã o datã, homofobii crestini aruncã pe spinarea comunitãtii LGBT fapte rusinoase.

În capul apelului figureazã versetul 26 (izolat!) din primul capitol al epistolei cãtre Romani. Dacã citim în context, în întregul capitol e vorba de femei si bãrbati cãsãtoriti între ei, ce sunt ierei ale unor culte idolatre, unde fac sex cu închinãtorii, drept prinos zeilor. În primul rînd e vorba de idolatrie, în al doilea de adulter. Cât despre "para physin" în scrierile sfântului Pavel, nu înseamnã «împotriva firii» (concept aristotelician; Pavel are cu totul alt limbaj!), ci pur si simplu «nefireste», «necumsecade», «nepotrivit». Iar dacã era nefireste ca acei ierei si acele ieree sã coiteze cu unii si cu altii, e, înainte de toate, din cauza adulterului. Apoi cã veni vorba despre "fire" si "firesc", îi poftesc pe preacucernicii tovarãsi sã-si mai punã la punct coafura, cã doar sf Pavel spune cã e nefiresc si rusinos pentru un bãrbat sã poarte pãrul lung (1 Corinteni 11:14) si sã se roage cu capul acoperit (idem, v. 4). Aviz purtãtorilor de coroane-mitre si camilafce!

2. Imperativul categoric

De fapt, omofobii crestini se ascund dupã imperativul categoric al lui Kant: «Lucreazã în asa fel încât maxima faptelor tale să poată fi impusă ca lege universală.» Astel, spun omofobii crestini, orice faptã, chiar de dragoste, între doi gayi ar fi imoralã, cãci dacã toatã lumea ar fi gay, ar pieri omenirea. Or imperativul categoric nu poate fi aplicat faptului de a fi - firii ori fiintei - unei persoane, ci doar faptei. Stim cã doar o zecime din oameni sunt gayi sau lesbiene. Comunitatea gay n'a aplicat niciodatã imperativul categoric celorlalti (de felul: «Musai sã fiti si voi ca noi!»), ci, dimpotrivã, a propovãduit diversitatea.

Dar dacã ar fi vorba sã cãutãm un imperativ categoric, ca sã declarãm imorale anumite acte, avem ce face. Iatã, de pildã, cãlugãria. Stim bine cã nu e vorba de o orientare, nu e vorba de a fi cãlugãr, ci de a deveni. De altfel popimea a avut întotdeauna pornirea de a considera cãlugãria drept o maximã. Dar dacã toti am fi cãlugãri, omenirea nu s'ar mai înmulti. Deci uite cine vorbeste si ne dã nouã lectii!

3. Familia

Culmea e cã cei ce ne dau nouã învãtãminte despre familie nu sunt tocmai persoanele cele mai potrivite. Din nefericire, BOR - ca toate Bisericile ortodoxe în afarã de cea asirianã - pun cãlugãria si celibatul mai presus de familie. Sã ascultãm ce spune autorul primei epistole cãtre Timoteiu: «Trebue ca episcopul sã fie fãrã vinã, sot al unei singure sotii [...] chivernisindu-si bine propria casã, având copiii ascultãtori, cu toată vrednicia, cã dacã cineva nu stie sã-si chiverniseascã propria casã, cum se va îngriji de Biserica lui Dumnezeu?» (1 Timoteiu 3). Deci episcopul ar trebui sã fie un model de familie.

Dimpotrivã, sinodul pseudo-ecumenic zis quinisext sau in Trullo, statoreste, în canonul 48, ca episcopul sã fie neapãrat cãlugãr, iar dacã vreun preot cãsãtorit ar fi ales episcop, atunci sã fie obligat sã divorteze, sã-si trimitã nevasta în mânãstire, apoi sã se cãlugãreascã si sã fie hirotonit întru episcopat. Frumos, nu? N'am ce spune! Pildã de familie!

Potrivit Pãrintilor Bisericii din primele veacuri, cãsãtoria e deschisã spre Împãrãtia lui Dumnezeu, unde ea nu se sfîrseste. Ce noimã are atunci faptul de a-si închide nevasta în mânãstire? Sau ce noimã are ca un vãduv sã se cãlugãreascã? Mi-l închipui pe patriarhul Iustinian Marina, întãlnindu-si fosta nevasta în raiu: «Dragã, stii, tu nu esti decât o "ex", cã eu m'am cãlugãrit, mi-am schimbat numele, cã altfel nu puteam deveni patriarh.»

Si asa, hai sã nu uitãm cã BOR l-a rãspopit pe episcopul ortodox francez Germain Gilles Bertrand-Hardy, pentru douã motive: folosea un rit diferit de cel bizantin (dar tot atât de ortodox!), si... se cãsãtorise cu o femeie. Asa cã o bisericã ce-si rãspopeste episcopii cãsãtoriti e foarte rãu plasatã ca sã ne dea nouã învãtãturi despre cãsãtorie!

4. Înfierea

În urmã cu câteva luni, un preot ortodox român îmi spunea cã un copil orfan, decât sã fie înfiat de un cuplu gay sau lesbian, mai bine ar fi sã moarã, cã «cel putin ar muri cu demnitate». Altfel spus, în numele unor principii oarbe sau a unei ideologii - cãci omofobia e o ideologie - unii ar fi în stare sã dea mortii niste copii nevinovati. Cicã «un copil are nevoie de 1 mamã si 1 tatã».

Istoric vorbind, nu asa au stat lucrurile din punct de vedere bisericesc. În Regula sfântului Benedict de Nursia, în capitolul XXX («De pueris minori ætate, qualiter corripiantur») e vorba despre pedepsirea pruncilor mici si a adolescentilor. De ce prunci e vorba? Cãlugãrii aveau obiceiul de a culege copiii orfani de pe strãzi, si-i cresteau în mânãstiri. O datã ajunsi mari, o parte dintre ei pãrãseau mânãstirea, si-si fãceau un rost în lume, dar mai mergeau din când în când pe la mânãstire, ca sã dea binete pãrintilor si fratilor. Acesti orfani purtau numele de oblati. Uite cã în Biserica de mai a deunãzi, nu se considera a fi periculos pentru prunci sã fie crescuti într'un mediu exclusiv masculin, nici pentru fete într'un mediu exclusiv feminin.

5. Neo-gnostici în piele de oaie

Biserica timpurie a avut controverse cu gnosticismul, o miscare religiosã care considera materia ca fiind rea si, printre altele, respingeau cãsãtoria. Împotriva lor scrie autorul primei epistole cãtre Timoteiu în capitolul 4: «Duhul spune lãmurit cã, în vremurile de pe urmã, unii se vor lepãda de credintã, ca sã se alipească de duhuri înselãtoare si de învãtãturile dracilor; ei opresc cãsãtoria si întrebuintarea bucatelor...»

De aici vine si ideea, nicidecum crestinã, cum cã sexul în sine ar fi spurcat, iar cãsãtoria toleratã numai în scopul procreãrii. De aici si ideea cum cã femeia ar fi spurcatã (cel putin în anumite zile) si nu s'ar putea atinge de celea sfinte, tot de aici si ideea cum cã episcopul ar trebui sã fie musai neapãrat monah, si tot de aici si ideea cum cã doi bãrbati sau douã femei nu s'ar putea cãsãtori, cã doar dacã nu procreazã, vai Doamne, se vor spurca cu materia cea rea! Si lista poate continua: femeile sunt excluse din cler, iar credinciosii de rînd sunt toti niste excomunicati de facto, pentru cã nu li se permite sã se cuminece în mod firesc la toate Liturghiile.

Unii dintre cititori poate au avut în mânã anumite penitentiale neo-pelagiene, ce scriu bazaconii de felul urmãtor: «Ucigasii sã nu se împãrtãseascã 3 ani, curvarii 7 ani, preacurvarii 10 ani, sodomitii 20 de ani, iar hotii sã nu mai fure.» Interesant mod de gândire, în care furtul nu e mai nimic, iar omorul putin lucru pe lângã ceea ce atinge sexul, trupul, materia. Problema cea mai gravã e cã neo-pelagienii citeazã numele unor Pãrinti ai Bisericii: sf Vasile cel Mare, sf Ioan Ajunãtorul, sf Ioan Gurã-de-Aur, când de fapt, acestia din urmã nici n'au cunoscut cuvîntul «sodomie», si nici n'au excomunicat enoriasii.

6. Tântarul si cãmila

Spunea Iisus fariseilor de pe vremea lui: «Vai de voi, cãlãuze oarbe, care strecurati tântarul si înghititi cãmila!». Tara arde, baba se piaptãnã. Când a fost vorba de Gay Fest, s'au apucat popii români a citi ectenii omofoabe, cicã sã ne "vindece" Dumnezeu si sã ne ridice din "patima sodomiei", si au fãcut procesiuni cu icoane si higeaburi.

Am arãtat mai sus netemeinicia acestor calomnii. Dar haideti sã presupunem, prin absurd, cã noi am "suferi" de o "patimã". Totusi ar fi alte lucruri mai importante de fãcut. N'am auzit pânã acum de nici o procesiune si nici o ectenie pentru convertirea celor îmbogãtiti pe nedrept, nici pentru convertirea hotilor. Nici n'am auzit ectenii pentru oprirea epidemiilor sau pentru îmbunãtãtirea sânãtãtii bolnavilor de cancer si sida (exceptând cazul în care ar fi plãtit pomelnic). N'am auzit predici împotriva multinationalelor ce sãrãcesc popoare si tãri întregi, reducându-le la neo-sclavagism. Si sunt multe alte pãcate, mai grele si mai seriose, de cari nu mã leg aici, dar cari se fac în fiecare ceas din zi si din noapte, si la cari România e campioanã: pentru nici unul dintr'acestea nici nu se citesc ectenii, nici nu se fac procesiuni. (Eventual medicii catolici mai fac conferinte, dar popimea ortodoxã nu se amestecã niciodatã, cãci are de biciuit alte pisici.)

Pe de altã parte, ar trebui sã aibã muncã pastoralã pe teren, cu duiumul. De abia o zecime din enoriasii lor merg la slujbe (dintre carii unii merg din superstitiune, altii sunt excomunicati de facto). Preacucernicii tovarãsi ar avea de a se preocupa de propriii lor parohieni, nu de umblat dupã potcoave de cai morti.

7. Inclusivitatea de alaltãieri

În ciuda celor de mai sus, crestinismul nu e o religiune omofoabã sau misoginã. În trecut lucrurile au stat mult mai bine. Femeile au fost, de la bun început, hirotonite diaconi (Romani 16:1 si Timoteiu 3:11). În ritul bizantin, hirotonia diaconitelor era pusã în euhologiu/molitfelnic imediat dupã cea a diaconului bãrbat, iar cele douã sunt foarte asemãnãtoare. Cuplurile formate din doi bãrbati sau douã femei erau unite în slujba înfârtãrii sau însurãrii («adelphopoiesis»), aflatã în euhologiu între slujba logodnei si cea a cununiei. Cele douã ceremonii, hirotonia femeilor diaconi si înfârtarea/însurarea au fost eliminate din euhologii în acelasi timp, în 1859. Evident, misoginia si omofobia se tin deolaltã.

John Boswell a scris despre înfârtare a o carte foarte bine documentatã: «Same Sex Unions in Premodern Europe», unde dã si textele originale si traducerile a 45 de texte diferite, din diferite euhologii din lumea bizantinã. De asemenea, Gheorghe Cront, în «Institutii medievale românesti», 1969, aratã cã slujba înfârtãrii era folositã si pentru cupluri bãrbat-femeie. De altfel, pe româneste spunem cã un bãrbat se «însoarã» (cuvînt derivat de la «sorã»). Un bãrbat unit cu o femeie e «însurat», iar o femeie unitã cu altã femeie e «suratã».

În 1982, Patriarhia ecumenicã de la Constantinopol scoate o altã enciclicã, în care spune cã de fapt înfârtarea n'ar fi altceva decât o înfrãtire. Dacã acest lucru ar fi adevãrat:
1. De ce înfârtarea a fost eliminatã din cãrtile de slujbã? Doar frãtietatea e o virtute crestinã!
2. De ce înfârtarea nu era permisã decât celibatarilor (întocmai ca si cununia)?
3. De ce înfârtarea avea valoare de cununie, atunci când era celebratã pentru un cuplu bãrbat-femeie?
A spune cã «înfârtare» înseamnã doar înfrãtire, datoritã cuvîntului «frate», e la fel de naiv ca si a spune cã «cununie» înseamnã întronizare regeascã, datoritã cuvîntului «cununã».

Concluziune

Crestinii au fost în general paradoxali. Unii au definit drepturile omului, altii au tratat oamenii mai rãu decât animalele. Unii au abolit sclavagismul, altii l-au reinventat. Unii au ridicat vrednicia femeii în cler, altii au declarat-o necuratã. Unii au ridicat vrednicia cãsãtoriei, altii au pângãrit-o. Unii au deschis usa tuturor, altii i-au excomunicat pe propriilor semeni, doar pentru cã sunt laici. Unii au unit toate cuplurile monogame, pecetluindu-le cu sfânta Euharistie, altii continuã sã-si batã joc de orice fel de cãsãtorie, într'un fel sau altul.

În prezent, din pãcate, multi clerici si acolitii lor se ridicã împotriva comunitãtii LGBT. Acestia sunt în general contaminati cu pelagianism si gnosticism.

Când vor înceta a pângãri cãsãtoria, atunci vom putea sta de vorbã cu ei. Când vom vedea episcopi cãsãtoriti, cu fii si fiice având bunã purtare, atunci vom sti cã sunt pe drumul cel bun, su un anumit dialog va fi posibil. Când îsi vor lua un job adevãrat, ca episcopii si preotii din primele veacuri (si ca alti clerici din prezent), atunci vom sti cã sunt pe urmele Evangheliei. Când vom vedea din nou femeile slujind la altar în treapta diaconatului, vom întelege cã misoginia clericalã e pe sfîrsite, si cã omofobia se apropie si ea de sfîrsit.

Pânã atunci, nu avem decât sã ne rugãm pentru convertirea lor, cãci si ei sunt fãpturile lui Dumnezeu, si Christos a murit si pentru ispãsirea pãcatelor lor.

Pentru a merge mai departe

Despre Biblie si gayii

Despre sfânta Traditiune a Bisericii si gayii

Lãmuriri despre înfruntare

LGBH Catholic Handbook

Un articol de Qoudouss
sursa revista Angelicuss

20 de tineri au fost reţinuţi la Moscova

Violenţe la Moscova. Poliţiştii ruşi au intervenit în forţă ca să împiedice un marş al homosexualilor, organizat cu câteva ore înainte de gala Eurovision şi care fusese interzis de municipalitate.

20 de protestatari au fost reţinuţi. Tinerii au cerut drepturi egale pentru minorităţile sexuale şi sperau să atragă atenţia cu acţiunea lor. Dar, scutierii ruşi nu i-au lăsat să se manifeste prea mult. Printre cei reţinuţi se află şi un militant homosexual american.

Săptămâna trecută, autorităţile au interzis organizarea acestei demonstraţii la Moscova, în aceeaşi zi cu finala Eurovision, pe motiv că ar submina moralitatea locuitorilor din capitală. Reacţii au venit şi din partea participanţilor la Eurovision. Grupul olandez înscris în concurs a anunţat că se va retrage din competiţie, dacă autorităţile ruse vor împiedica desfăşurarea marşului. Insa acesta nici nu a reusit sa se califice in finala Eurovision ce se desfasoara in acest an la Moscova.

Janosh

Depuneri de flori fără incidente

La 9 mai anul curent participanţii la festivalul gay-lor şi lesbienelor "Curcubeul peste Nistru" 2009, au consemnat această zi cu o depunere de flori la monumentul Victimelor Represiunilor. Acţiune preconizată în cadrul acestui festival ce a avut loc între 7 şi 9 mai. Organizatorul evenimentului şi în acest an a fost asociţia "GenderDoc-M".

Dacă în alţi ani organzatorii au fost împiedicaţi de poliţie să depună flori, de această dată nimeni nu i-a oprit, aşa că ei au reuşit să facă şi poze în faţa monumenului. Acţiunea, care nu a durat decât 5 minute, s-a desfăşurat fără incidente. La miting au participat şi reprezentanţi ai altor asociaţii gay din alte ţări.

Janosh

mai multe despre Festivalul "Curcubeul peste Nistru"2009 vizionaţi aici (PROTV)

11 mai în recapitulare

11 mai 2009: A trecut un an de la evenimentele triste din 11 mai 2008. Circa 50 de sustinatori ai proiectului pentru combatere a discriminarii in acea zi au incercat sa organizeze o manifestare de sustinere a proiectului sus mentionat. Actiunea era organizata de catre asociatia "GenderDoc-M", care se declara o asociatie ce apara drepturile minoritatilor sexuale din Moldova.



Insa incercarea a evoluat intr-o confruntare dura cu cei care au venit sa opreasca aceasta actiune publica, acestea declarand ca proiectul dat "este impotriva valorilor morale ale societatii moldovenesti".

Dimineaţa în jurul orelor 10, în spatele monumentului lui Ştefan cel Mare s-au adunat mai mulţi veterani a războiului de pe Nistru şi cei care au luptat în Afganistan. Mai târziu, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, au început să se adune reprezentantii unei asociatii religioase, care au iniţiat un miting împotriva homosexualilor condus de pastorul Vasile Filat. „Homosexualii ne discriminează familia, distrugând valorile creştine şi cele umane”, a declarat Vasile Filat.

Timp de o jumătate de oră numărul antimanifestantilor a depăşit 100 de oameni, acest lucru nu a fost un argument pentru fortele de ordine sa se mobilizeze, pentru a asigura ordinea publica.

Mai aproape de orele 11 în faţa Teatrului „Licurici”, s-a parcat autocarul în care erau reprezentanţii comunităţii LGBT ce intenţionau să coboare pentru a începe acţiune propriu zisă. Acest lucru a fost imposibil, deoarece în câteva clipe din Piaţă şi de la monumentul lui Ştefan cel Mare s-au apropiat sub forma de „gloata” cei care se numeau aparatorii "idealurilor religioase".

După ce au înconjurat autocarul, mulţimea de acolo au brutalizat şoferul microbusului, care era un curier ce a adus baloanele pentru manifestatie. Mai apoi au încercat să deterioreze motorul autocarului. Şoferul acestuia cînd a ieşit să vadă ce se întâmplă, a fost îmbrâncit de mulţimea de acolo. Au urmat mai apoi şi slogane homofobe. Poliţia îmbrăcată în civil a pătruns în autocar şi au sustras pancardele şi flgurile manifestanţilor, pe care le+au scos în mulţime ca să fie nimicite. Unicul flag ne atins a fost drapelul Republicii Moldova.

La 14 mai 2009, Comisia internaţională pentru apărarea drepturilor gay-lor şi lesbienelor şi structura europeană a Asociaţiei internaţionale a gay-lor şi lesbienelor „ILGA-Europe” au adresat o scrisoare Preşedintelui Republicii Moldova Vladimir Voronin, Primului ministru Zinaida Greceannâi, Ministrului Afacerilor Interne Valentin Menjinski, Directorului Centrului pentru drepturile omului în Moldova Raisa Apolschi, Preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova Marian Lupu şi Preşedintelui Comisiei parlamentare pentru drepturile omului Ştefan Secăreanu. În scrisoare, aceste organizaţii internaţionale îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu încălcarea dreptului comunităţii LGBT la libertatea exprimării şi acţiunilor paşnice în Republica Moldova, fapt ce a cauzat împiedicarea manifestaţiei publice a participanţilor şi oaspeţilor celui de-al VII-lea festival „Curcubeul peste Nistru”2008. Răspunsul la această scrisoare a fost unul evaziv şi fără a da explicaţii la ceea ce s-a întâmplat. Mai mult, în răspunsul Ministerului de Intarne s-a spus că poliţia a reacţionat conform legii.

Acţiunile ce au urmat mai apoi au arătat o atitudine discriminatorie a autorităţilor moldoveneşti faţă de o minoritate naţională, fapt subliniat şi de mai multe asociaţii obşteşti din Moldova, printre care Amnesty International Moldova şi Centrul pentru Resurse a Drepturilor Omului.

Mai mulţi demnitari publici s-au întrecut la declaraţii una mai homoba decât alta. În cadrul unei reuniuni de studenti si profesori de la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, spicherul Parlamentului de atunci Marian Lupu a opinat: "la nivel privat, este treaba fiecaruia de ce orientare este. Dar daca maine Bruxellesul ne va spune ca una dintre coditii pentru aderarea la Uniunea Europeana ar fi sa institutionalizam sau sa punem pe baza de lege paradele minoritatilor sexuale, asta nu inseamna ca noi o vom face". Iurie Roşca nu a ezitat ocazia să facă o delcaraţie în plenul Parlamentului. Acesta a justificat acţiunile antimanifestanţilor, calificîndule drept paşnice. Cu aceeaşi ocazie a învinuit homosexualii de pedofilie şi că ar fi cei care răspândesc HIV.

Pe parcursul întregului an s-au succedat o serie de acţiuni îndreptate împotriva minorităţilor sexuale. Acestea fiind organizate de asociaţiile religioase dar şi de anumiţi demnitari, cum ar fi şi Ştefan Secăreanu, fostul şef a comisiei parlamentare pentru drepturile omului. Acesta l-a primit oficial in octombrie, anul trecut pe "doctorul" Cameron, care a venit cu un scop declarat de a "trata homosexualii ca în lagărele fasciste".

La ediţia a VIII-a a festivalului diversităţii "Curcubeul peste Nistru" 2009, organzatorii evenimentului au renunţat la ideea de a organza o acţiune publica. Motivele fiind mai multe. Potrivit lor "se creează impresia că elita politică a Moldovei se află într-o stare de şoc. Noua putere legislativă, căreia am vrut să-i atragem atenţia la problemele noastre şi la legea antidiscriminare, încă nu a fost formată. Multe neclarităţi sunt şi cu puterea executivă. Referitor la autorităţile municipale, ele tot nu ne-au miluit, mai degrabă cu o insistenţă fanatică punându-ne interdicţii la demersurile noastre de organizare a acţiunilor publice". De asemeni motiv de amînare a unor manifestări publice a fost şi evenimentele din 6-8 aprilie 2009 petrecute la Chişinău, cu toate consecinţele sale.

Analizând situaţia la zi, nu ne rămâne decât să aşteptăm o rezolvare cît mai rapidă crizei poltice declanşate de câteva luni, ceea ce ar aduce şi o nouă posibilitate de aduce şi o normalitate la nivelul respectării normelor europene spre care se declară că aspiră Republica Moldova.

Janosh