Cum a dispărut Sodoma şi Gomora

O tăbliţă din argilă, care i-a intrigat pe oamenii de ştiinta timp de 150 de ani, este considerată ca fiind relatarea unui martor despre asteroidul care ar fi distrus Sodoma si Gomora.

Cercetătorii care au descifrat inscripţia cuneiformă susţin că aceasta descrie un asteroid cu un diametru de aproape un kilometru. Tăbliţa, care a fost descoperita de Henry Layard printre ruinele palatului regal de la Ninive, este o copie din anul 700 Î.Hr., a insemnărilor facute de un astronom sumerian.

Folosindu-se programe de calculator pentru a se reconstitui noaptea, potrivit aşezării stelelor, cercetatorii au constantat că tăbliţa relevă un eveniment de la căderea asteroidului de pe 29 Iunie 3123 Î.Hr.

Aproximativ jumatate din desenele tăbliţei au supravieţuit timpului şi jumatate dintre acestea fac referire la asteroid. Celelalte simboluri descriu poziţiile constelaţiilor. Până acum, în ultimii 150 de ani, cercetătorii au facut nu mai puţin de cinci incercări eşuate de a traduce tăbliţa.
Mark Hempsell, unul dintre cercetătorii de la Universitatea din Bristol, care au descifrat tăbliţa, a declarat: "Este o piesa ştiinţifică absolut perfectă".

El spune că mărimea şi direcţia asteroidului relevă faptul că este foarte probabil să fi căzut în Alpii austrieci la Kofels. În timp ce se apropia de pamânt ar fi lasat in urma sa o serie intreaga de distrugeri datorită undelor socului hipersonic şi s-ar fi zdrobit de Pământ cu puterea unui impact cataclismic.

În timpul căderii, asteroidul ar fi creat o temperatură de aproximativ 400 grade Celsius în urma sa, omorând orice ar fi fost in calea sa. Aproximativ 386.000 sq mile au fost devastate şi impactul ar fi fost echivalent cu detonarea a mai mult de 1000 de tone de TNT.

Dr. Hempsall spune că cel puţin 20 de mituri povestesc despre această distrugere, de la Vechiul Testament cu distrugerea Sodomei si Gomorei până la mitul Greciei Antice despre despre Phaeton, fiul Soarelui, care a căzut in Raul Eridan după ce a pierdut controlul cărutei tatălui său.
Aceste descoperiri fac obiectul cărţii "A Sumerian Observation of the Kofels’ Impact Event". Cercetătorii demonstrează aceasta descoperire şi explică de ce la Kofels se poate vedea şi astăzi urmele prăbuşirii asteroidului pe o distanţă de 5 km si o lăţime de 500 de metrii.

"Pieirea Sodomei şi a Gomorei": "Atunci Dumnezeu a slobozit peste Sodoma şi Gomora ploaie de pucioasă şi foc din cer. Şi a stricat cetăţile acestea, toate imprejurimile lor, pe toţi locuitorii cetătilor şi toate plantele ţinutului aceluia." (Biblie).

sursa www.angelicuss.beanangel.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu