Parada diversităţii la Chişinău

Anul acesta va avea loc cel de-al VII-lea festival a comunităţii LGBT din Moldova "Curcubeul peste Nistru 2008". Potrivit programului afişat pe site-ul oficial al "GenderDoc-M", organizaţia care patronează acest eveniment, pe 11 mai se preconizează un "manifest de susţinere a Legii antidiscriminatorii".

În acest an s-ar părea ca această "paradă a diversităţii" să aibă sorţ de izbândă. Ieri a fost publicată în Monitorul Oficial al RM "Legea privind întrunirile publice", lege care ar favoriza libera întrunire a cetăţenilor Republicii Moldova. Însă ea lasă loc de multe interpretări care ar împiedica "GenderDoc-M" să-şi desfăşoare paşnic activităţile sale. Asta chiar dacă mesajul acestei manifestaţii paşnice este de a susţine legea antidiscriminatorie.

Încercarea de a organiza "parada diversităţii" sau alte tipuri de manifestaţii paşnice la Chişinău nu sunt unice, deoarece şi în anii precedenţi au mai fost încercări de acest fel, care însă s-au soldat cu refuzuri din partea municipalităţii.

În 2007, chiar dacă nu a fost autorizat manifestul, un grup de susţinători a comunităţii gay din Moldova, creat dint reprezentanţii mai multor asociaţii LGBT din Europa, împreună cu un deputat din Parlamentul Uniunii Europene au reuşit să picheteze sediul primăriei, urmînd mai apoi să fie împroşcaţi cu ouă de câţiva tineri, care s-au declarat a fi apartenenţi ai unei mişcări religioase.

Ce va urma în acest an rămâne de văzut. Autorităţile publice locale vor fi nevoite să se conformeze legii, mai mult, vor fi nevoiţi să asigure securitatea participanţilor la acest manifest.

Asemenea întruniri au avut loc într-un şir de state apropiate Republicii Moldova, cum ar fi România, Rusia, Ucraina, Polonia şi ţările baltice. În aceste ţări au avut loc confruntări puternice între participanţii la manifest şi cei care erau împotriva unor asemenea întruniri. În unele ţări forţele de ordine au recurs la numeroase arestări şi acte de violenţă împotriva manifestanţilor.

Cum se va desfăşura "manifestarea paşnică de susţinere a legii antidiscriminatorii" la noi, urmează să vedem. O înştiinţare a Primăriei, despre acest eveniment, a parvenit deja pe data de 18 aprilie 2008.

Va reuşi Chişinăul să dea o lecţie de toleranţă altor capitale est europene?

autor Janosh

Un comentariu:

  1. ba, ce intrebare retorica la sfarsit? evident ca nu va da nicio lectie! chiar nu vad rostul unei asemenea manifestatii...

    RăspundețiȘtergere