În zilele trecute am vãzut un «Apel Cãtre Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române», cerând ca mai-marii popimii sã se împotriveascã fãtis evenimentului Gay Pride, fãcând slujbe pentru "vindecarea bolnavilor" si protestând împotriva «cãsãtoriei homosexuale» (sic!) si împotriva «asa-ziselor "familii" homosexuale» (sic!), care ar «creşte copii în mediu imoral». Acest apel strigã sus si tare împotriva «patimei Sodomei si Gomorei», numit si «sodomie», «viciu», «smintealã», «urâciunea pustiirii».Pe de altã parte, minune nouã, «homosexualii încearcã sã-i determine pe ceilalti membri ai societãtii sã devină pãrtasi la patima lor» (sic!). Autorii manifestului vreau sã apere familia si «Sfânta Tainã a Cununiei».
Nu e prima datã când popimea si alte suflete "made in Athos" îsi aratã homofobia. Din anii trecuti cunoastem procesiunile cu icoane purtate de femei cu higeab, ecteniile pentru "vindecarea sodomitilor", pancarte homofoabe tinute de prunci ce încã n+au ajuns la vîrsta priceperii, îndocrinati de pãrinti fanatici.
E vorba despre douã lucruri. Pe e o parte, homofobii crestini învãlmãsesc din adins lucrurile, iar pe de alta se dau pe sine drept pildã de familii crestine. Mai jos vom vorbi despre aceste douã lucruri.
1. Calomnia.
Închipuiti-vã o persoanã care sã vorbeascã despre «patima nemtilor», despre «nemtie», si care ar cataloga Forumul German drept adunare hitlereascã, care «încearcã sã-i determine pe ceilalti membri ai societãtii sã devină pãrtasi la patima lor». De bunã seamã, asemenea propuneri ar cãdea sub mâna legii civile. Dar când e vorba de o ceatã de persoane (cari pe deasupra vin cu crucea în frunte), cari bagã gayii în oala viciului si a violului, nimeni nu intervine.
Haideti sã luãm lucrurile rînd pe rînd. Ce e "sodomia"? E un cuvînt nãscocit în secolul al XI-lea de cardinalul Petru Damian. Despre ce e vorba? În Biblie, în Geneza, capitolul 19, e vorba despre trei strãini, oaspeti ai unui om numit Lot. Textul spune cã «locuitorii cetãtii Sodoma, tot poporul din toate marginile; de la tînãr pânã la bãtrân, au înconjurat casa», amenintând cu douã lucruri: a-i cunoaste si a le face rãu. Douã lucruri sunt de subliniat. În primul rînd, din text reiese cã rãufãcãtorii erau nu numai bãrbati, dar si femei (pânã în ziua de astãzi, încã n-am auzit de vreun oras unde 100% din locuitori sã fie bãrbati, exceptiune fãcând numai Muntele Athos). În al doilea rînd, nu stim ce anume aveau de gând sã le facã strãinilor: în cel mai fericit caz, sã le dea o mamã de bãtaie si sã-i dea afarã, în cel mai rãu caz sã-i ucidã, într-un caz mijlociu, sã-i violeze. Haideti sã rezumãm: trei strãini primesc ospitalitate de la un locuitor; apoi o ceatã de bãrbati si femei asediazã casa, cu gândul de a-i bate/viola/ucide pe acei strãini. În principiu nici n-ar trebui sã presupunem violul, dar o facem, datoritã unui episod asemãnãtor, din Judecãtori 19, unde locuitorii orasului Ghibeea asediazã casa unui primitor de strãini, dupã care violeazã douã femei.
Credem sau nu în Dumnezeu, episodul respectiv e o paginã din literatura universalã. A lua acea paginã din literatura universalã, si pe baza ei a numi gayii «sodomiti», acuzându-i de «patima Sodomei», înseamnã a-i acuza pe toti gayii de violentã, viol si omor. Aceasta e o calomnie, iar a aduce o asemenea calomnie la adresa întregii comunitãti GLBT mi se pare un act deosebit de grav! E nu numai calomnie, dar si incitare la urã.
Homofobii crestini mai folsesc la adresa gayilor si sintagma «urîciunea pustiirii». Aceasta e folositã în Biblie doar de trei ori: în Daniel 9:27 e vorba de Antioh Epifan punând idoli în templul din Ierusalim; iar în Mateiu 24:15 si Luca 21:21, Iisus vorbeste despre distrugerea Ierusalimului de cãtre Romani si, potrivit anumitor comentatori, despre venirea lui Antichrist. Încã o datã, homofobii crestini aruncã pe spinarea comunitãtii LGBT fapte rusinoase.
În capul apelului figureazã versetul 26 (izolat!) din primul capitol al epistolei cãtre Romani. Dacã citim în context, în întregul capitol e vorba de femei si bãrbati cãsãtoriti între ei, ce sunt ierei ale unor culte idolatre, unde fac sex cu închinãtorii, drept prinos zeilor. În primul rînd e vorba de idolatrie, în al doilea de adulter. Cât despre "para physin" în scrierile sfântului Pavel, nu înseamnã «împotriva firii» (concept aristotelician; Pavel are cu totul alt limbaj!), ci pur si simplu «nefireste», «necumsecade», «nepotrivit». Iar dacã era nefireste ca acei ierei si acele ieree sã coiteze cu unii si cu altii, e, înainte de toate, din cauza adulterului. Apoi cã veni vorba despre "fire" si "firesc", îi poftesc pe preacucernicii tovarãsi sã-si mai punã la punct coafura, cã doar sf Pavel spune cã e nefiresc si rusinos pentru un bãrbat sã poarte pãrul lung (1 Corinteni 11:14) si sã se roage cu capul acoperit (idem, v. 4). Aviz purtãtorilor de coroane-mitre si camilafce!
2. Imperativul categoric
De fapt, omofobii crestini se ascund dupã imperativul categoric al lui Kant: «Lucreazã în asa fel încât maxima faptelor tale să poată fi impusă ca lege universală.» Astel, spun omofobii crestini, orice faptã, chiar de dragoste, între doi gayi ar fi imoralã, cãci dacã toatã lumea ar fi gay, ar pieri omenirea. Or imperativul categoric nu poate fi aplicat faptului de a fi - firii ori fiintei - unei persoane, ci doar faptei. Stim cã doar o zecime din oameni sunt gayi sau lesbiene. Comunitatea gay n'a aplicat niciodatã imperativul categoric celorlalti (de felul: «Musai sã fiti si voi ca noi!»), ci, dimpotrivã, a propovãduit diversitatea.
Dar dacã ar fi vorba sã cãutãm un imperativ categoric, ca sã declarãm imorale anumite acte, avem ce face. Iatã, de pildã, cãlugãria. Stim bine cã nu e vorba de o orientare, nu e vorba de a fi cãlugãr, ci de a deveni. De altfel popimea a avut întotdeauna pornirea de a considera cãlugãria drept o maximã. Dar dacã toti am fi cãlugãri, omenirea nu s'ar mai înmulti. Deci uite cine vorbeste si ne dã nouã lectii!
3. Familia
Culmea e cã cei ce ne dau nouã învãtãminte despre familie nu sunt tocmai persoanele cele mai potrivite. Din nefericire, BOR - ca toate Bisericile ortodoxe în afarã de cea asirianã - pun cãlugãria si celibatul mai presus de familie. Sã ascultãm ce spune autorul primei epistole cãtre Timoteiu: «Trebue ca episcopul sã fie fãrã vinã, sot al unei singure sotii [...] chivernisindu-si bine propria casã, având copiii ascultãtori, cu toată vrednicia, cã dacã cineva nu stie sã-si chiverniseascã propria casã, cum se va îngriji de Biserica lui Dumnezeu?» (1 Timoteiu 3). Deci episcopul ar trebui sã fie un model de familie.
Dimpotrivã, sinodul pseudo-ecumenic zis quinisext sau in Trullo, statoreste, în canonul 48, ca episcopul sã fie neapãrat cãlugãr, iar dacã vreun preot cãsãtorit ar fi ales episcop, atunci sã fie obligat sã divorteze, sã-si trimitã nevasta în mânãstire, apoi sã se cãlugãreascã si sã fie hirotonit întru episcopat. Frumos, nu? N'am ce spune! Pildã de familie!
Potrivit Pãrintilor Bisericii din primele veacuri, cãsãtoria e deschisã spre Împãrãtia lui Dumnezeu, unde ea nu se sfîrseste. Ce noimã are atunci faptul de a-si închide nevasta în mânãstire? Sau ce noimã are ca un vãduv sã se cãlugãreascã? Mi-l închipui pe patriarhul Iustinian Marina, întãlnindu-si fosta nevasta în raiu: «Dragã, stii, tu nu esti decât o "ex", cã eu m'am cãlugãrit, mi-am schimbat numele, cã altfel nu puteam deveni patriarh.»
Si asa, hai sã nu uitãm cã BOR l-a rãspopit pe episcopul ortodox francez Germain Gilles Bertrand-Hardy, pentru douã motive: folosea un rit diferit de cel bizantin (dar tot atât de ortodox!), si... se cãsãtorise cu o femeie. Asa cã o bisericã ce-si rãspopeste episcopii cãsãtoriti e foarte rãu plasatã ca sã ne dea nouã învãtãturi despre cãsãtorie!
4. Înfierea
În urmã cu câteva luni, un preot ortodox român îmi spunea cã un copil orfan, decât sã fie înfiat de un cuplu gay sau lesbian, mai bine ar fi sã moarã, cã «cel putin ar muri cu demnitate». Altfel spus, în numele unor principii oarbe sau a unei ideologii - cãci omofobia e o ideologie - unii ar fi în stare sã dea mortii niste copii nevinovati. Cicã «un copil are nevoie de 1 mamã si 1 tatã».
Istoric vorbind, nu asa au stat lucrurile din punct de vedere bisericesc. În Regula sfântului Benedict de Nursia, în capitolul XXX («De pueris minori ætate, qualiter corripiantur») e vorba despre pedepsirea pruncilor mici si a adolescentilor. De ce prunci e vorba? Cãlugãrii aveau obiceiul de a culege copiii orfani de pe strãzi, si-i cresteau în mânãstiri. O datã ajunsi mari, o parte dintre ei pãrãseau mânãstirea, si-si fãceau un rost în lume, dar mai mergeau din când în când pe la mânãstire, ca sã dea binete pãrintilor si fratilor. Acesti orfani purtau numele de oblati. Uite cã în Biserica de mai a deunãzi, nu se considera a fi periculos pentru prunci sã fie crescuti într'un mediu exclusiv masculin, nici pentru fete într'un mediu exclusiv feminin.
5. Neo-gnostici în piele de oaie
Biserica timpurie a avut controverse cu gnosticismul, o miscare religiosã care considera materia ca fiind rea si, printre altele, respingeau cãsãtoria. Împotriva lor scrie autorul primei epistole cãtre Timoteiu în capitolul 4: «Duhul spune lãmurit cã, în vremurile de pe urmã, unii se vor lepãda de credintã, ca sã se alipească de duhuri înselãtoare si de învãtãturile dracilor; ei opresc cãsãtoria si întrebuintarea bucatelor...»
De aici vine si ideea, nicidecum crestinã, cum cã sexul în sine ar fi spurcat, iar cãsãtoria toleratã numai în scopul procreãrii. De aici si ideea cum cã femeia ar fi spurcatã (cel putin în anumite zile) si nu s'ar putea atinge de celea sfinte, tot de aici si ideea cum cã episcopul ar trebui sã fie musai neapãrat monah, si tot de aici si ideea cum cã doi bãrbati sau douã femei nu s'ar putea cãsãtori, cã doar dacã nu procreazã, vai Doamne, se vor spurca cu materia cea rea! Si lista poate continua: femeile sunt excluse din cler, iar credinciosii de rînd sunt toti niste excomunicati de facto, pentru cã nu li se permite sã se cuminece în mod firesc la toate Liturghiile.
Unii dintre cititori poate au avut în mânã anumite penitentiale neo-pelagiene, ce scriu bazaconii de felul urmãtor: «Ucigasii sã nu se împãrtãseascã 3 ani, curvarii 7 ani, preacurvarii 10 ani, sodomitii 20 de ani, iar hotii sã nu mai fure.» Interesant mod de gândire, în care furtul nu e mai nimic, iar omorul putin lucru pe lângã ceea ce atinge sexul, trupul, materia. Problema cea mai gravã e cã neo-pelagienii citeazã numele unor Pãrinti ai Bisericii: sf Vasile cel Mare, sf Ioan Ajunãtorul, sf Ioan Gurã-de-Aur, când de fapt, acestia din urmã nici n'au cunoscut cuvîntul «sodomie», si nici n'au excomunicat enoriasii.
6. Tântarul si cãmila
Spunea Iisus fariseilor de pe vremea lui: «Vai de voi, cãlãuze oarbe, care strecurati tântarul si înghititi cãmila!». Tara arde, baba se piaptãnã. Când a fost vorba de Gay Fest, s'au apucat popii români a citi ectenii omofoabe, cicã sã ne "vindece" Dumnezeu si sã ne ridice din "patima sodomiei", si au fãcut procesiuni cu icoane si higeaburi.
Am arãtat mai sus netemeinicia acestor calomnii. Dar haideti sã presupunem, prin absurd, cã noi am "suferi" de o "patimã". Totusi ar fi alte lucruri mai importante de fãcut. N'am auzit pânã acum de nici o procesiune si nici o ectenie pentru convertirea celor îmbogãtiti pe nedrept, nici pentru convertirea hotilor. Nici n'am auzit ectenii pentru oprirea epidemiilor sau pentru îmbunãtãtirea sânãtãtii bolnavilor de cancer si sida (exceptând cazul în care ar fi plãtit pomelnic). N'am auzit predici împotriva multinationalelor ce sãrãcesc popoare si tãri întregi, reducându-le la neo-sclavagism. Si sunt multe alte pãcate, mai grele si mai seriose, de cari nu mã leg aici, dar cari se fac în fiecare ceas din zi si din noapte, si la cari România e campioanã: pentru nici unul dintr'acestea nici nu se citesc ectenii, nici nu se fac procesiuni. (Eventual medicii catolici mai fac conferinte, dar popimea ortodoxã nu se amestecã niciodatã, cãci are de biciuit alte pisici.)
Pe de altã parte, ar trebui sã aibã muncã pastoralã pe teren, cu duiumul. De abia o zecime din enoriasii lor merg la slujbe (dintre carii unii merg din superstitiune, altii sunt excomunicati de facto). Preacucernicii tovarãsi ar avea de a se preocupa de propriii lor parohieni, nu de umblat dupã potcoave de cai morti.
7. Inclusivitatea de alaltãieri
În ciuda celor de mai sus, crestinismul nu e o religiune omofoabã sau misoginã. În trecut lucrurile au stat mult mai bine. Femeile au fost, de la bun început, hirotonite diaconi (Romani 16:1 si Timoteiu 3:11). În ritul bizantin, hirotonia diaconitelor era pusã în euhologiu/molitfelnic imediat dupã cea a diaconului bãrbat, iar cele douã sunt foarte asemãnãtoare. Cuplurile formate din doi bãrbati sau douã femei erau unite în slujba înfârtãrii sau însurãrii («adelphopoiesis»), aflatã în euhologiu între slujba logodnei si cea a cununiei. Cele douã ceremonii, hirotonia femeilor diaconi si înfârtarea/însurarea au fost eliminate din euhologii în acelasi timp, în 1859. Evident, misoginia si omofobia se tin deolaltã.
John Boswell a scris despre înfârtare a o carte foarte bine documentatã: «Same Sex Unions in Premodern Europe», unde dã si textele originale si traducerile a 45 de texte diferite, din diferite euhologii din lumea bizantinã. De asemenea, Gheorghe Cront, în «Institutii medievale românesti», 1969, aratã cã slujba înfârtãrii era folositã si pentru cupluri bãrbat-femeie. De altfel, pe româneste spunem cã un bãrbat se «însoarã» (cuvînt derivat de la «sorã»). Un bãrbat unit cu o femeie e «însurat», iar o femeie unitã cu altã femeie e «suratã».
În 1982, Patriarhia ecumenicã de la Constantinopol scoate o altã enciclicã, în care spune cã de fapt înfârtarea n'ar fi altceva decât o înfrãtire. Dacã acest lucru ar fi adevãrat:
1. De ce înfârtarea a fost eliminatã din cãrtile de slujbã? Doar frãtietatea e o virtute crestinã!
2. De ce înfârtarea nu era permisã decât celibatarilor (întocmai ca si cununia)?
3. De ce înfârtarea avea valoare de cununie, atunci când era celebratã pentru un cuplu bãrbat-femeie?
A spune cã «înfârtare» înseamnã doar înfrãtire, datoritã cuvîntului «frate», e la fel de naiv ca si a spune cã «cununie» înseamnã întronizare regeascã, datoritã cuvîntului «cununã».
Concluziune
Crestinii au fost în general paradoxali. Unii au definit drepturile omului, altii au tratat oamenii mai rãu decât animalele. Unii au abolit sclavagismul, altii l-au reinventat. Unii au ridicat vrednicia femeii în cler, altii au declarat-o necuratã. Unii au ridicat vrednicia cãsãtoriei, altii au pângãrit-o. Unii au deschis usa tuturor, altii i-au excomunicat pe propriilor semeni, doar pentru cã sunt laici. Unii au unit toate cuplurile monogame, pecetluindu-le cu sfânta Euharistie, altii continuã sã-si batã joc de orice fel de cãsãtorie, într'un fel sau altul.
În prezent, din pãcate, multi clerici si acolitii lor se ridicã împotriva comunitãtii LGBT. Acestia sunt în general contaminati cu pelagianism si gnosticism.
Când vor înceta a pângãri cãsãtoria, atunci vom putea sta de vorbã cu ei. Când vom vedea episcopi cãsãtoriti, cu fii si fiice având bunã purtare, atunci vom sti cã sunt pe drumul cel bun, su un anumit dialog va fi posibil. Când îsi vor lua un job adevãrat, ca episcopii si preotii din primele veacuri (si ca alti clerici din prezent), atunci vom sti cã sunt pe urmele Evangheliei. Când vom vedea din nou femeile slujind la altar în treapta diaconatului, vom întelege cã misoginia clericalã e pe sfîrsite, si cã omofobia se apropie si ea de sfîrsit.
Pânã atunci, nu avem decât sã ne rugãm pentru convertirea lor, cãci si ei sunt fãpturile lui Dumnezeu, si Christos a murit si pentru ispãsirea pãcatelor lor.
Pentru a merge mai departe
Despre
Biblie si gayiiDespre sfânta
Traditiune a Bisericii si gayii Lãmuriri despre
înfruntareLGBH Catholic Handbook Un articol de
Qoudousssursa revista
Angelicuss
